România vrea să cumpere sistemul de rachete Patriot de la guvernul SUA

România vrea să cumpere sistemul de rachete Patriot de la guvernul SUA
Publicat: 20/04/2017, 14:39

Secretarul de stat în MApN, Florin Vlădică, a afirmat că s-a trimis o solicitare către Biroul de Cooperare în domeniul Apărării din România din cadrul Ambasadei Statelor Unite la București, prin care România se declară interesată să achiziționeze rachete de tip Patriot, urmând ca cererea să ajungă la guvernul american. Șeful Statului Major, generalul Nicolae Ciucă, s-a declarat optimist că procedurile de achiziție pot fi demarate în acest an.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute cu prilejul unui exercițiu tactic cu trageri de luptă cu muniție reală, care a avut loc, joi, la Centrul Secundar de Instruire pentru
Luptă din Smârdan, județul Galați, unde a fost organizată și o ceremonie de bun venit pentru primul detașament rotațional de militari americani care fac parte din Inițiativa SUA de Reasigurare Europeană (ERI).

Rachetele Patriot reprezintă un sistem de apărare avansat de tip sol-aer împotriva avioanelor sau rachetelor de croazieră sau balistice. Rachetele Patriot sunt deținute de 12 țări: Statele Unite, Olanda, Germania, Japonia, Israel, Arabia Saudită, Kuwait, Taiwan, Grecia, Spania, Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite.

Sistemul este bazat pe o remorcă mobilă, transportabilă cu avioane de tip C5 Galaxy, iar componentele sunt interoperabile, astfel încât țările NATO pot colabora în asamblarea unui sistem de apărare, care poate fi instalat într-o regiune îndepărtată, precum granița turco-siriană.

Un sistem Patriot este alcătuit din patru elemente: sistemul radar, centrul de control și generatorul de energie electrică, turnurile de comunicații și lansatoarele de rachete instalate pe camioane. Producătorul garantează că un camion poate fi echipat cu până la 16 lansatoare, însă armata Statelor Unite foloseșe de regulă de la cinci până la opt lansatoare per baterie. Fiecare lansator este echipat cu patru rachete, ultima versiune de tip „Pac-3” având capacitatea de a susține chiar 16 rachete. Lansatoarele pot fi dispuse și coordonate cu până la un kilometru depărtare de centrul de control.

Radarul funcționează cu tehnologia rețelei de antene comandate în fază, care scanează cerul cu mii de fascicule pe secundă, iar în cazul în care depistează un obiect zburător se concentează asupra acestuia și transmite informații asupra traiectoriei și vitezei cu care se deplasează către centrul de comandă, care evaluează amenințarea.

Sistemul poate detecta aproximativ 100 de ținte și poate ghida până la nouă rachete. Dacă reperează o țintă, calculatorul poate lansa una sau două rachete, pentru a distruge obiectivul. Rachetele sunt ghidate în funcție de traiectoria țintei, rachetele versiunilor mai noi, chiar dacă au focoasă, sunt mult mai mici și sunt calculate să distrugă ținta prin impact.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online